Cardul SD(Secure Digital)

Un format raspandit printre producatorii de camere digitale, palmtop-uri, PDA-uri, telefoane mobile, dispozitive GPRS si console de jocuri, a fost creat in urma acordului intre Matsushita(Panasonic), SanDisk si Toshiba, in 1999, pentru a concura cu alternativa Sony. Acest tip de card a evoluat din standardul MMC, avand printre altele un design asimetric al pinilor, pentru a asigura o montare corespunzatoare, si un mecanism de protectie a securitatii datelor.
Foarte util de stiut este faptul ca un card SD poate fi facut sa permita doar citirea datelor prin actionarea micului comutator de pe partea cu coltul taiat, astfel incat el sa fie departat de capatul cu pini al cardului. Aceasta facilitate aduce si un posibil dezavantaj, deoarece exista posibilitatea defectarii comutatorului si a blocarii cardului.
O alta informatie utila ar fi cea ca defragmentarea unui astfel de card, ca de altfel defragmentarea majoritatii cardurilor de memorie este inutila deoarece nu duce la imbunatatirea performantelor.
Capacitatea unui astfel de card depinde de versiunea acestuia, existand initial o limita de 4 GB(cardurile SD pot avea maxim 4 GB), depasita de versiunea SDHC(Secure Digital High Capacity) care are o capacitate maxima de 32 GB, nu fara dezavantaje insa, datorita problemelor de compatibilitate.
Vitezele maxime de citire si scriere variaza de la 1x(150kB/s) la 66x(10 MB/s) la cardurile cu specificatii SD 1.01 si pana la 133x(20MB/s) definite de specificatiile SD 1.1.